HArder to breath (?)

In fiecare seara am murit si m-am nascut in fiecare dimineata.

Cliseu.
Azi mergeam pe strada si m-am intalnit cu niste prieteni vechi cu care nu am mai tinut legatura din diferite motive ciudate.Intalnirea a fost incordata si cu zambete false,era clar ca nu mai aveam nimic in comun,dar deseori suntem obligati sa ne mascam sentimentele.Esti obligat sa minti,sa vorbesti,sa mergi,sa iubesti,sa respiri , sa traiesti s.a.m.d.Vad numai zambete incordate si scoase cu forta , inclusiv al meu.Toti zambesc,cu arma aceea invizibila la tampla.
Ii vezi ca merg pe strada si se imping unii in altii, fara pic de resentimente . Nu ne mai impresioneaza nimic , nu mai reactionam la nimic.Suntem tot timpul in fuga dupa adrenalina,suntem prea insetati.Nu mai avem timp sa ne oprim din stop in stop si sa mai dam o imbratisare cuiva.Nu e timp.Nu mai ai credinta, nu mai visezi si nu mai speri. Asta inseamna libertate.Sa-ti pierzi orice urma de speranta , inseamna libertate. Esti liber sa fi singur,sa nu te mai agati de nicio urma de speranta, sa fi rational si realist.Sa fi constient de lucrul ca nu mai poti schimba drumul pe care ai pornit si pe care multi l-am ales.Nu poti sa opresti timpul si sa-i dai drumul cand vrei tu.Cateodata te cufunzi in lumea aia fantastica a ta,atemporala,unde totul e cum vrei tu.Dar nu spui nimanui asta,e slabiciunea ta sa te lasi cuprins de ea.
Te urci in fiecare dimineata in avion.Un avion care zboara cu o viteza foarte mare pe parcursul zilei.La fiecare decolare si aterizare, cand avionul se inclina prea mult pe o parte , ma rog sa ne prabusim.In momentul acela ma bantuie gandul ca am putea muri neajutorati,tutun uman facut bucati si amestecat in fuzelaj imi vindeca insomnia ca o narcolepsie.



Gata.M-am trezit